Despre noi
Susținem și ne aliniem la mișcarea olimpică, care prin istoria ei a oferit umanității suport și viziune susținând că Sportul este un drept al omului! Clubul nostru dorește să crească performanța fiecărui om, scopul nostru fiind îmbunătățirea sănătății fizice și mentale și a creșterii rezistenței încât viață să capete un sens al descoperirii potențialului și nu al supraviețuirii.
Clubul sportiv – Brașov Athletic Academy este un club care are la bază practicarea disciplinei sportive atletism și se adresează tuturor categoriilor de oameni, de vârstă, de nivel sau de pregătire fizică. Echipa care a pus bazele acestui proiect agregă maturitatea și experiența la cel mai înalt nivel (Maeștri ai sportului și antrenori emeriți), cu tinerețea și viziunea în ceea ce privește provocările cu care se confruntă noile generații. Ne bazăm pe cunoștințe solide de metodică, fiziologie și anatomie astfel încât să putem crea programe de antrenament adecvate și sigure, personalizate și eficiente.
Avem experiență de peste 25 de ani în domeniul antrenoratului de la începători până la înaltă performanță și peste 15 ani în domeniul dezvoltării fizice armonioase, refacerii și recuperării fizice.
Suntem pasionați, dedicați și ne place să atingem întodeauna obiectivele propuse.
Suntem la curent cu ultimele tendințe și cercetări în domeniu.
Suntem flexibili și ne adaptăm fiecarei categorii de persoane in parte.
Programele clubului au la bază următoarele principii: introducerea echilibrului în toate segmentele vieții cotidiene, consolidarea sănătății (fizică și mentală), creșterea fenomenului de rezistență, încurajarea cooperării și dezvoltarea disciplinei. Facem o deosebire între competiție și competivitate. Competiția este spațiul unde se stabilesc nivele de performanță prin etalarea unor comportamente și competențe care pot deveni model de bune practici versus competivitatea care dezvoltă caracteristici individualiste.
Obiectivele noastre:
- Plecând de la ideea că atletismul stă la baza tuturor sporturilor, unul dintre cel mai important obiectiv al nostru este să ne asigurăm că punem bazele corecte în ceea ce privește dezvoltarea fizică/ psihică armonioasă și învățarea corectă a tuturor deprinderilor motrice (alergare, săritură și aruncare);
- Practicând atletismul, fiind un sport individual, ajută la crearea unor tipuri de personalități puternice, bazate în primul rând pe încrederea de sine, capacitatea de a lua decizii individuale și responsabilizare;
- Dezvoltarea personală prin sport = un aspect esențial în viața unei persoane. Prin practicarea atletismului poți obține atât beneficii fizice cât și mentale sau emoționale, contribuind la un stil de viață sănătos și echilibrat. Vei învăța să lucrezi în echipă, să fii disciplinat și să respecți regulile;
- Însușirea unui stil de viață sănătos (nutriție, alimentație și sănătate);
- Crearea unui mediu de antrenament și competiție sigur și sănătos;
- Îndrumare și asistență în ceea ce privește tehnica și metodele de antrenament corecte și sigure;
- Promovarea valorilor etice și ale fair-play-ului, respectul și colaborarea, comportamentul pozitiv în competiții și în afara acestora;
- Participarea la competiții sportive = dezvoltă aptitudini psihologice precum determinarea, concentrarea și rezistența la stres.
- Inițierea și/sau susținerea unor programe educative pe teme legate de sport, alimentație, sănătate etc;
- Evaluarea abilităților și datelor antropometrice ale copiilor, într-un mod foarte profesionist;
- Colaborarea cu alte cluburi și organizații sportive, schimb de cunoștințe, organizarea de evenimente comune.
Fair-play
Solidaritate
Progresivitate
Echilibru
Perseverență
Bună dispoziție
Valorile noastre:
- Pasiunea = atunci când îți găsești pasiunea în sport, poți experimenta o satisfacție și o bucurie de neegalat pe măsură ce te implici și progresezi;
- Performanța = este un aspect important pentru a-ți atinge obiectivele propuse. Pentru a avea o performanță excelentă în sport trebuie să ai un nivel mare de dedicare, disciplină și voință de a te antrena și a-ți îmbunătăți constant abilitățile. O bunăstare fizică și mentală joacă un rol crucial în obținerea performanțelor dorite, atât în sport cât și în viață. Să te bucuri de fiecare reușită pe care o obții, indiferent de nivelul de competiție;
- Fair-play-ul = reprezintă un set de principii și reguli care promovează etica și comportamentul corect în timpul antrenamentelor și competițiilor sportive. Respectarea spiritului sportiv, comportament corect și echitabil și în conformitate cu valorile sportului;
- Spiritul de echipă = aduce rezultate excelente prin consolidarea legăturilor între membrii echipei și prin încurajarea fiecăruia să își depășească limitele individuale;
- Aspectele importante ale spiritului de echipă sunt: Încurajarea și susținerea reciprocă, respectul reciproc, împărtășirea responsabilității, rezolvarea problemelor în mod constructiv, comunicare deschisă și sinceră și abordarea într-o manieră optimă;
- Dezvoltarea personală = sportul este una dintre cele mai importante modalități în dezvoltare personală. Practicând atletismul, nu numai că vei avea beneficii pentru sănătatea ta fizică, dar și pentru cea mentală sau emoțională. Practicarea atletismului îți dezvoltă abilitățile de lider și îți îmbunătățește capacitatea de luare a deciziilor;
- Implicarea în comunitate (voluntariat, evenimente) = indiferent de modalitatea aleasă, a face parte dintr-un club sportiv îți va oferi oportunități de dezvoltare a abilităților sportive, de a-ți face noi prieteni și de a te simți parte dintr-o comunitate sănătoasă și activă. Participarea și organizarea de competiții sportive, interacțiunea cu alte echipe și cluburi din comunitate, proiecte de voluntariat.
Devino cel mai bun, antrenându-te cu cei mai buni!
VEZI CE AU SPUS ATLEȚII ANTRENAȚI ÎN CADRUL #BAA